Tratarea lacrimilor tendonului peroneal și a tendinitei

Tendoanele peronee sunt tendoanele care leagă mușchii părții exterioare a gambei de picior. Aceste tendoane pot fi afectate de inflamație (tendinită) sau lacrimi. Aflați mai multe despre aceste tendoane și condițiile asociate acestora.

Anatomia și funcția tendonului peroneal

Cei doi mușchi peroneali majori (peroneus longus și peroneus brevis) sunt situați la exteriorul piciorului, chiar adiacent mușchilor gambei. Tendoanele peroneale se desfășoară de-a lungul părții exterioare a gleznei și se atașează la picior, conectând acești mușchi la os.

Mușchii peronii sunt importanți pentru a împinge piciorul - mișcarea de a legăna piciorul în afară de la gleznă. În mers normal, mișcarea mușchilor peronei este echilibrată de mușchii care inversează piciorul (legănați piciorul spre interior de la gleznă).

Cele două tendoane peronee sunt foarte strâns legate - de fapt, ele stau una peste cealaltă chiar în spatele fibulei. Se crede că această relație strânsă contribuie la unele dintre problemele care apar la nivelul tendoanelor peronee, deoarece acestea se freacă împreună în spatele gleznei.

Tendinita peroneală

Cea mai frecventă problemă care apare cu tendoanele peroneale este inflamația sau tendonita. Tendoanele sunt de obicei inflamate chiar în spatele osului fibulei la articulația gleznei. Această parte a fibulei este umflătura din exteriorul gleznei (denumită și malleola laterală), iar tendoanele peroneale sunt situate chiar în spatele acelei proeminențe osoase.

Tendinita peroneală poate fi rezultatul unei suprasolicitări repetitive sau a unei leziuni acute. Simptomele tipice ale tendinitei peronee includ durerea din spatele gleznei, umflarea deasupra tendoanelor peronee și sensibilitatea tendoanelor. Durerea este de obicei agravată dacă piciorul este tras în jos și spre interior, întinzând tendoanele peronee.

Razele X ale gleznei sunt de obicei normale. Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) poate prezenta inflamație și lichid în jurul tendoanelor.

Tratamentul tipic al tendinitei peroneale se realizează cu câțiva pași simpli, inclusiv:

• Aplicarea gheții: aplicarea gheții în zonă poate ajuta la reducerea umflăturilor și la controlul durerii.
• Odihna: Odihna este esențială și adesea ajutată la utilizarea unui dispozitiv de susținere sau a cârjelor în cazuri severe.
• Ghete de mers pe jos / bretele: bretele și cizmele oferă suport și pot reduce stresul pe tendoane și permit odihna și inflamația să dispară.
• Medicamente antiinflamatoare: Medicamentele, cum ar fi Motrin sau Aleve (ibuprofen), sunt antiinflamatorii și pot reduce umflarea în jurul tendonului.
• Kinetoterapie: kinetoterapia poate fi benefică pentru a ajuta la restabilirea mecanicii normale a articulației gleznei.
• Injecții cu cortizon: Injecțiile cu cortizon sunt rareori utilizate, deoarece pot duce la deteriorarea tendonului. Cu toate acestea, în unele cazuri de tendinită recurentă care nu se îmbunătățește, poate fi luată în considerare o lovitură de cortizon.

Lacrimile tendonului peroneal

Pot apărea lacrimi ale tendoanelor peronee și sunt mai susceptibile să apară în tendonul peroneus brevis. Se crede că lacrimile sunt rezultatul a două probleme cu tendonul.

O problemă este aprovizionarea cu sânge. Lacrimile peroneului brevis apar aproape întotdeauna în zona bazinului hidrografic în care alimentarea cu sânge și, astfel, nutriția tendonului, este cea mai slabă.

A doua problemă este relația strânsă dintre cele două tendoane, determinând peroneus brevis să fie încastrat între tendonul peroneu lung și os.

Lacrimile peroneului brevis sunt adesea tratate cu aceleași tratamente pentru tendinita enumerată mai sus. De fapt, aproximativ jumătate din lacrimi diagnosticate prin imagistică se dovedesc a fi asimptomatice.

Pentru pacienții care nu găsesc o ameliorare durabilă a simptomelor, poate fi necesară o intervenție chirurgicală. Există două opțiuni chirurgicale principale pentru rupturile tendonului peroneal:

• Debridarea și repararea tendonului: în timpul unei debridări a tendonului, tendonul deteriorat și țesutul inflamator din jur pot fi îndepărtate. Ruptura tendonului poate fi reparată, iar tendonul este „tubularizat”, restabilindu-i forma normală. Debridarea și repararea tendonului este cel mai eficient atunci când mai puțin de 50% din tendon este rupt.
• Tenodeză: o tenodeză este o procedură în care tendonul deteriorat este cusut pe tendonul normal. În acest caz, segmentul deteriorat al tendonului peroneal este îndepărtat (de obicei, câțiva centimetri), iar capetele lăsate în urmă sunt cusute pe tendonul peroneal rămas adiacent. Tenodeză este adesea recomandată pentru lacrimi care implică mai mult de 50% din tendon.

Recuperarea după operație poate implica câteva săptămâni de greutate limitată și imobilizare, în funcție de tipul de intervenție chirurgicală efectuată. După imobilizare, terapia poate începe.

Timpul total pentru recuperare este de obicei de șase până la 12 săptămâni, în funcție de amploarea intervenției chirurgicale. Riscurile operației includ infecție, rigiditate și durere persistentă. Acestea fiind spuse, operația poate avea succes, unele studii raportând că 85% până la 95% dintre pacienți sunt capabili să reia sportul.