Sindromul compartimentului antebrațului de efort este o afecțiune rară care poate apărea din cauza mișcărilor repetitive care sunt caracteristice anumitor sporturi, în special canotajul și motocrossul.
Hero Images / Getty ImagesSindromul compartimentului
Sindromul compartimentar apare atunci când se acumulează prea multă presiune în jurul unui mușchi, limitând spațiul și circulația către țesutul muscular. Poate apărea fie ca o leziune acută (un traumatism), fie ca o leziune excesivă, cum ar fi datorită mișcării repetitive.
Sindromul compartimentului acut este o afecțiune neobișnuită, care este o urgență și necesită o intervenție chirurgicală urgentă. Presiunea rapidă se acumulează în jurul mușchiului și poate provoca leziuni musculare permanente. Poate fi tratat cu eliberare chirurgicală a țesutului care înconjoară mușchiul.
Sindromul compartimentului indus de efort, numit și sindromul compartimentului cronic, este mult mai frecvent. Sindromul tipic de compartiment indus de efort determină agravarea treptată a durerii mușchiului afectat care limitează în cele din urmă mișcarea și mișcarea. La vâslași și motociclisti, utilizarea repetată a mușchilor antebrațului poate duce la acest tip de sindrom compartimentar.
Sindromul cronic al compartimentului antebrațului a fost, de asemenea, rar raportat în literatura medicală la alte tipuri de sportivi, inclusiv un paddler de caiac, un ulcior de baseball și un înotător de elită.
Simptomele sindromului compartimentului antebrațului
Simptomele comune ale sindromului compartimentului antebrațului includ:
- Durere în antebraț cu activitate
- Umflare / strângere a mușchilor antebrațului
- Ameliorarea disconfortului cu odihna
- Amorțeală și furnicături în antebraț și mână
Sindromul compartimentului antebrațului indus de exerciții cauzează de obicei simptome foarte previzibile. Acest lucru înseamnă că majoritatea sportivilor știu cât timp pot participa la activitatea lor, iar simptomele lor se rezolvă de obicei rapid cu odihna.
Testul utilizat pentru confirmarea diagnosticului sindromului compartimentar este o măsurare a presiunii în mușchi în timpul activității intense de exerciții.
- Sportivii sunt testați prin exerciții fizice la intensitate mare, de obicei cu o mașină de vâslit sau cu tanc, până când apare durerea.
- Un monitor de presiune, care are forma unui ac, este introdus în mușchi.
- Măsurarea presiunii este comparată cu presiunea de repaus a mușchiului pentru a determina dacă creșterea presiunii este anormal de mare.
Alte teste, cum ar fi raze X, RMN sau teste de conducere nervoasă, pot fi făcute, dacă este necesar, în funcție de simptome și examinarea fizică. Aceste teste sunt aproape întotdeauna normale la pacienții cu sindromul compartimentului de efort.
Tratamentul sindromului compartimentului de efort
Majoritatea sportivilor încep cu tratamente simple pentru sindromul compartimentului de efort.
În cazul sindromului cronic al compartimentului antebrațului, cel mai bun tratament este ajustarea intermitentă a aderenței vâslei sau a aderenței motocicletei pentru a modifica periodic stresul asupra mușchilor antebrațului. Mulți sportivi consideră că aceste modificări ale aderenței sunt suficiente pentru a le permite să continue participarea la sportul lor. Reglarea presiunii de prindere poate fi, de asemenea, utilă, deși mulți sportivi au dificultăți, mai ales în timpul activității de intensitate ridicată.
Când reglajele aderenței sunt insuficiente, poate fi luată în considerare eliberarea compartimentului chirurgical.În timpul procedurii, se face o incizie peste mușchi, iar fascia (țesut de susținere care acoperă mușchiul) este tăiată. Eliberarea fasciei va oferi spațiu pentru ca mușchiul să se extindă și să se umfle fără a crește presiunea.
Un cuvânt de la Verywell
Sindromul compartimentului antebrațului de efort este rareori indus traumatic. Sindromul de compartimentare a antebrațului de efort este o cauză neobișnuită a durerii antebrațului care afectează vâslitorii și sportivii de motocross, dar nu este cea mai frecventă cauză a durerii antebrațului - chiar și în rândul acestor sportivi.
Uneori tratamentul poate fi eficient cu modificări ale aderenței în timpul atletismului, în timp ce alteori poate fi necesară intervenția chirurgicală.
