Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) este o tehnologie utilizată adesea pentru a investiga sursele problemelor genunchiului. Funcționează prin crearea unui câmp magnetic care determină moleculele de apă din țesuturi, oase și organe să se orienteze în moduri diferite. Aceste orientări sunt apoi traduse în imagini pe care le putem folosi pentru diagnostic.
RMN-urile nu sunt folosite singure pentru a face un diagnostic, dar pot oferi adesea dovezi puternice care să le susțină. Când se confruntă cu o leziune la genunchi, o infecție sau o tulburare articulară, medicii vor folosi adesea un RMN nu numai pentru a identifica cauza, ci pentru a ajuta la direcționarea planului de tratament.
În timp ce unii oameni consideră RMN-urile, fie pentru că sunt claustrofobi sau zgomotoși, sunt instrumente neprețuite care oferă un mijloc de diagnostic mai puțin invaziv.
Johnny Greig / Getty Images
Diagnosticarea lacrimilor de menisc
Meniscul este o pană de cartilaj în interiorul genunchiului care ajută la amortizarea, stabilizarea și transmiterea greutății pe articulația genunchiului.
Dacă vreodată meniscul este rupt, un RMN poate arăta că forma sa triunghiulară tipică se va schimba sau se va schimba. În unele cazuri, porțiunea ruptă va migra spre centrul articulației genunchiului (denumită în mod obișnuit „lacrimă mânerului cupei”).
Anumite anomalii vor fi enumerate într-un raport RMN ca „semnal intrasubstanță”. Aceasta nu înseamnă că meniscul este neapărat rupt; ne spune pur și simplu că meniscul nu apare așa cum ar trebui. Poate fi rezultatul îmbătrânirii normale sau al vascularizației crescute observate frecvent la copii și adulți tineri. Ar fi necesare investigații suplimentare pentru a ajunge la un diagnostic definitiv.
Diagnosticarea leziunilor ligamentare
Ligamentele genunchiului sunt benzile scurte de țesut flexibil, fibros, care menține articulația genunchiului împreună și mișcare moderată a genunchiului. Există patru tipuri de ligamente la care ne uităm atunci când efectuăm o investigație:
- Ligament încrucișat anterior (ACL) care împiedică alunecarea osului tibiei în fața genunchiului
- Ligament încrucișat posterior (PCL) care împiedică osul tibiei să se deplaseze prea mult înapoi
- Ligament colateral medial (MCL) care previne deschiderea interiorului genunchiului
- Ligament colateral lateral (LCL) care previne mișcarea excesivă de la o parte la alta
În timp ce un ACL normal tinde să fie dificil de văzut la RMN, orice rupturi ale ligamentului vor fi observate în 90% din cazuri (cel mai adesea în asociere cu o vânătăi osoase și o fractură). ACL este locul în care apar majoritatea leziunilor ligamentare.
PCL, în schimb, este mai ușor de văzut pe un RMN, deoarece este de aproximativ două ori mai mare decât ACL. Lacrimile izolate sunt relativ neobișnuite. Dacă apare unul, acesta va fi de obicei văzut ca o perturbare distinctă a fibrelor ligamentare.
Între timp, leziunile MCL și LCL tind să fie asociate cu umflarea în jurul genunchiului (denumită în mod obișnuit „apă pe genunchi”). Un RMN poate fi utilizat pentru a diagnostica gradul de leziune, caracterizat fie prin prezența lichidului (gradul I), lichid și întreruperea parțială a ligamentelor (gradul II), fie întreruperea completă (gradul III).
Leziunile de gradul III necesită de obicei o intervenție chirurgicală.
Diagnosticarea problemelor tendinoase
Un tendon este o fibră dură, tendinoasă, care conectează mușchiul la os. Cele două tendoane observate pe un RMN sunt tendonul cvadriceps (care leagă mușchii coapsei de genunchi) și tendonul rotulian (care leagă osul tibiei de rotula).
Un RMN poate fi utilizat pentru a detecta tendinita cronică (inflamația tendonului) sau rupturile de tendon (deși acest lucru este de obicei evident la examinarea fizică). În cazurile de tendinită - cum ar fi cea observată la „genunchiul jumperului” - un RMN va dezvălui de obicei leziuni progresive la genunchi sub formă de cicatrici, inflamații și malformații ale tendonului în sine.
