Artrita gleznei este o afecțiune în care cartilajul articulației gleznei se deteriorează, provocând durere și restricționând mișcarea. Artrita progresivă poate duce la chisturi osoase și la formarea pintenilor osoși (osteofiți). Când terapiile conservatoare - cum ar fi aparatele dentare pentru glezne, branțurile amortizate, medicamentele antiinflamatorii, injecțiile cu cortizon și terapia fizică - nu reușesc să ofere ușurare, intervenția chirurgicală poate fi luată în considerare dacă durerea și pierderea mobilității vă afectează grav calitatea vieții.
Jan-Otto / Getty ImagesÎn funcție de severitatea simptomelor, opțiunile chirurgicale pot varia de la proceduri artroscopice („gaură de cheie”) la proceduri mai invazive, cum ar fi înlocuirea totală a articulației gleznei.
Debridarea gleznei și exostectomia
Artrita gleznei se caracterizează prin dezvoltarea pintenilor osoși, de obicei pe partea din față a articulației. În timp, pintenii pot deveni destul de mari și se pot extinde către exteriorul (periferia) articulației, unde este posibil să se rupă și să lase în urmă fragmente largi, osoase. Cartilajul care înconjoară articulația va începe să se înrăutățească și să se deterioreze, provocând durere și împiedicând în mod semnificativ mișcarea.
Debridarea gleznei și exostectomia sunt proceduri utilizate pentru „curățarea” articulației pentru a restabili gama de mișcări și a reduce durerea. Ambele sunt utilizate pentru a trata artrita ușoară până la moderată a gleznei și se efectuează de obicei în ambulatoriu.
Scopul debridării gleznei este de a îndepărta țesutul inflamat în spațiul articular (sinovium), de a netezi cartilajul dur și de a extrage bucăți libere de cartilaj sau os. Exostectomia se referă în mod specific la îndepărtarea osteofitelor care blochează mișcarea.
Ambele pot fi efectuate artroscopic folosind instrumente înguste și un telescop flexibil ca un tub pentru a accesa glezna printr-o serie de incizii mici. Dacă daunele sunt extinse sau dificil de accesat, chirurgia deschisă poate fi efectuată folosind o incizie mai mare.
Pentru a preveni fracturile în zonele slăbite ale oaselor - în special chisturi subcondrale umplute cu lichid în interiorul articulației gleznei - poate fi recomandată o injecție a măduvei osoase (folosind celule recoltate de la pacient).
Deși aceste proceduri pot oferi o ușurare semnificativă, pintenii osoși se pot reforma în timp. Țesutul cicatricial secundar se poate dezvolta și interfera cu funcția articulară. În astfel de cazuri, poate fi necesară o intervenție chirurgicală suplimentară.
Artrodeza gleznei
Artrodeza gleznei, cunoscută și sub numele de artrodeza tibiotalar sau fuziunea gleznei, este o tehnică chirurgicală utilizată atunci când debridarea nu este în măsură să asigure stabilitate sau ameliorarea durerii. De obicei, se ia în considerare atunci când există o degenerare minimă a articulației gleznei sau nealiniere a oaselor gleznei.
Combinarea oaselor majore ale piciorului inferior (tibia și peroneul) cu osul talus al gleznei crește stabilitatea și elimină fricțiunea os-pe-os, reducând astfel durerea. În funcție de gravitatea afecțiunii, intervenția chirurgicală poate fi fie artroscopică, fie deschisă.
Pentru a efectua artrodeza, chirurgul va face o incizie la nivelul gleznei, dezbrăcând și comprimând oasele pentru a corecta nealinierile minore. Oasele vor fi apoi fixate permanent cu plăci, cuie, șuruburi sau alte articole.
Dezavantajul fuziunii gleznei este că reduce semnificativ flexibilitatea gleznei. Această lipsă de flexibilitate poate provoca o presiune semnificativă asupra genunchilor și articulațiilor piciorului, făcându-le mai predispuse la artrită în viitor.
Repararea cartilajului
Dacă cartilajul articular a fost grav diminuat în spațiul articular, poate fi luată în considerare repararea cartilajului. De obicei, se efectuează atunci când există un defect considerabil, bine definit în cartilajul gleznei.
În cel mai simplu tip de reparații, microfractura, cartilajul deteriorat este îndepărtat și se fac găuri mici în osul astral, permițând sângelui și celulelor să se prelingă apoi în găuri, formând cheaguri de sânge. Cheagurile se vor transforma treptat într-un tip de țesut cicatricial numit fibrocartilaj. Procedura de microfractură poate fi efectuată artroscopic în ambulator.
Persoanele cu leziuni mai extinse ale cartilajului pot beneficia de un produs mai recent numit BioCartilage. Pulberea, alcătuită din colagen, proteine și factori de creștere, este amestecată cu celule stem recoltate din sângele pacientului sau din măduva osoasă și transferată în găuri mici găurite în osul astral.
Opțiunea chirurgicală finală este o grefă osteocondrală. Pentru această procedură, cilindrii de cartilaj recoltați din genunchiul pacientului (sau un cadavru) sunt altoiți direct pe osul gleznei. Aceasta este o procedură mai invazivă și necesită adesea ruperea unei porțiuni de os pentru a accesa zona deteriorată.
Grefele osteocondrale sunt rezervate pentru defecte extrem de mari sau atunci când alte eforturi de reparare a cartilajului eșuează.
Artrodiastaza gleznei
Artrodiastaza gleznei a apărut ca o opțiune chirurgicală viabilă pentru persoanele cu artrită severă a gleznei care doresc să evite înlocuirea gleznei.
Procedura presupune întinderea articulației gleznei pentru a crește spațiul dintre talus și oasele tibiei. În timpul operației, un dispozitiv de fixare extern este fixat de talus și tibie cu știfturi și fire metalice. Dispozitivul este purtat aproximativ trei luni, timp în care puteți merge pe glezna afectată.
Scopul artrodiastazei gleznei este de a oferi cartilajului deteriorat suficient timp și spațiu pentru a se repara. Celulele stem extrase din propriul nostru corp (de obicei din bazin) pot fi apoi utilizate pentru a „regrow” cartilajul (denumit neo-cartilaj).
Deși atractivă pentru persoanele mai tinere care doresc să evite procedurile mai invazive, artrodiastaza gleznei este eficientă în doar 50% din cazuri, totuși nu distruge țesuturile subiacente și poate contribui la conservarea opțiunilor de tratament viitoare.
Artroplastia gleznei
Artroplastia gleznei, cunoscută și sub numele de operație de înlocuire a gleznei, implică înlocuirea unor părți ale fibulei, tibiei și osului astral cu o protetică mobilă, artificială. Pentru această intervenție chirurgicală, suprafața superioară a osului astral și suprafețele inferioare ale tibiei și a fibulei sunt îndepărtate și înlocuite cu componente artificiale separate de un tampon moale din polietilenă. Protezele moderne sunt compuse din materiale metalice poroase stabilizate cu sau fără ciment.
Deși modelele protetice s-au îmbunătățit în ultimele decenii, înlocuirea gleznei rămâne o provocare din cauza fiziologiei multidirecționale a articulației. Ratele de succes tind să fie mai mici decât în cazul înlocuirilor genunchiului și șoldului.
Există avantaje și dezavantaje în ceea ce privește înlocuirea gleznei. Pe de o parte, oferă o gamă mai bună de mișcare și o satisfacție mai mare în rândul destinatarilor. Pe de altă parte, fuziunea gleznei este mai sigură și mai fiabilă, cu jumătate din numărul de oameni care au nevoie de o intervenție chirurgicală suplimentară în comparație cu artroplastia.
Timpii de recuperare sunt invariabil mai lungi și necesită o terapie fizică și o reabilitare mai extinse. Persoanele cu înlocuire a gleznei sunt sfătuiți împotriva activităților cu impact ridicat, cum ar fi alergarea și săriturile. Înotul, ciclismul și drumețiile sunt în general acceptabile.
-for-ibs.jpg)
