Confabularea este o distorsiune a memoriei în care informațiile false sunt exprimate de către un individ altora. Cheia înțelegerii confabulării este conștientizarea faptului că persoana nu este intenționat să fie necinstită, ci mai degrabă încearcă să interacționeze cu cei din jur.
10'000 de ore / Getty ImagesConfabulare în demență și alte afecțiuni
Confabulația este cea mai frecventă la persoanele cu sindrom Korsakoff (un tip de demență adesea asociat cu abuzul de alcool), dar a fost observată și în cazurile de boală Alzheimer și demență frontotemporală. Confabulația se poate dezvolta și la persoanele cu alte afecțiuni, inclusiv anevrism rupt, encefalită, leziuni ale capului, hemoragii subarahnoidiene sau schizofrenie.
Cauze
Teoriile variază, dar unele cercetări sugerează două explicații de ce poate apărea confabularea:
- Informațiile nu au fost codificate suficient de bine în creier. De exemplu, s-ar putea să fi existat unele distrageri în timp ce informațiile au fost procesate, care au împiedicat-o să fie introduse corect sau complet în memoria creierului.
- Informațiile supraînvățate pot fi dominante. De exemplu, obiceiurile tipice de viață, faptele bine cunoscute sau poveștile interesante se pot ridica în prim plan în mintea persoanei, împingând faptele specifice și determinând persoana să facă inexactități mai degrabă decât adevăr.
Un motiv pentru care codarea și memoria sunt afectate de Alzheimer este că hipocampul - o zonă a creierului asociată cu memoria și codificarea - tinde să fie una dintre structurile anterioare din creier care este afectată în mod special de boala Alzheimer.
Cercetări suplimentare sugerează că persoanele cu demență care suferă de iluzii și agresiuni sunt mai susceptibile de a confabula.
Diferența dintre confabulare și minciună
Membrii familiei persoanelor cu demență care confabulează adesea sunt frustrați și pot simți că persoana iubită este în mod intenționat necinstit și îi înșeală. Este important să înțelegem că confabularea, deși inexactă, nu este o alegere intenționată, ci mai degrabă un efect neintenționat al demenței, în timp ce minciuna implică o alegere deliberată pentru a denatura adevărul.
Înțelegerea diferenței o poate face puțin mai frustrantă atunci când are loc confabulația.
O abordare holistică: Există avantaje în confabulare?
Poate părea ciudat să ne gândim la confabulație ca la un lucru bun, dar atunci când o privim într-un mod holistic, putem vedea câteva beneficii posibile și strategii de coping în ea. Un studiu realizat de Linda Örulv și Lars-Christer Hyden de la Universitatea Linkoping a subliniat trei funcții pozitive ale confabulării, care includ:
- Sensibilizare: confabulația poate ajuta la înțelegerea situației actuale pentru persoana cu demență.
- Fabricarea de sine: confabularea poate ajuta la stabilirea și păstrarea unui sentiment de identitate personală.
- Crearea lumii: Confabularea poate ajuta persoana să interacționeze cu cei din jur.
Ceea ce spun în esență aceste trei funcții pozitive este că confabularea îi poate ajuta pe cei cu demență să se simtă mai pozitivi față de ei înșiși și să-și păstreze o parte din capacitatea lor de a comunica și interacționa cu ceilalți.
Cum să răspundeți
Adesea, cel mai bun răspuns la confabulația în demență este să te alături persoanei în realitatea ei, mai degrabă decât să încerci să corectezi și să arăți adevărul. Rareori, dacă vreodată, certarea cu cineva care are demență obține beneficii.
Terapia de validare recunoaște că anumite nevoi, amintiri și experiențe din trecut conduc adesea emoții și comportamente, inclusiv modelarea amintirilor, indiferent dacă sunt sau nu cu precizie. Acceptarea realității persoanei este adesea mai utilă și poate le permite să realizeze unele dintre beneficiile identificate mai sus.
Un cuvânt de la Verywell
Deși confabularea în demență poate fi inițial confuză sau frustrantă, poate fi util să schimbăm modul în care o privim. Văzând-o ca un răspuns de coping la schimbările cognitive din demență, în loc să fie minciună, poate scădea o posibilă reacție emoțională și îi poate ajuta pe îngrijitori să poată „merge cu fluxul” și să se alăture realității persoanei iubite.